Dezvoltarea masivă a părții nord-vestice a cartierului Rogerius la începutul anilor ‘70, a dus la creșterea spectaculoasă a populației școlare. În acest context, la 4 septembrie 1973 s-a terminat construcția primului corp de clădire, dându-se în folosință Școala generală nr. 16, cu 33 de spații pentru clase, laboratoare, cabinete, bibliotecă, ateliere, sală profesorală, sală de sport cu vestiar, cabinete metodice, cabinete medicale și birouri administrative.